Despre Profeţia Autorealizatoare


Azi m-am apucat să răsfoiesc în laptop vechile materiale de la facultate….am încercat să evit foldere ca informatică, retorica şi alte ”pasiuni” din acele vremuri şi am trecut direct la ”cookies”🙂. Şi peste ce credeţi că am dat? Peste Profeţia Autorealizatoare sau Efectul Pygmalion despre care vreau să povestesc (dacă vreţi să citiţi legenda lui Pygmalion vă recomand acest link: http://www.lecturirecenzate.ro/2011/03/25/lecturi-pygmalion/).

Sunt sigură că multe dintre voi  ştiţi despre această teorie pentru că este  omniprezentă în educaţie.

Profeţia Autorealizatoare a fost descrisă simplu şi clar de către Petru Iluţca ca “predicţii care ajung să se realizeze în principal datorită faptului că au fost emise“.  Cu alte cuvinte, aşteptările pe care le avem de la ceilalţi sunt ca un ecou. Cu cât aşteptările noastre sunt mai mari, cu atât şi rezultatele celorlalţi vor fi mai mari. Şi invers, cu cât aşteptările sunt mai scăzute, cu atât şi rezultatele sunt mai slabe.

Şi uite aşa ajungem la acei profesori care spun despre elevii lor că nu ştiu nimic, că sunt gălăgioşi, leneşi etc. Oare au dreptate? Probabil că da. Auzind de nenumărate ori aceeaşi caracterizare, elevii au adoptat-o. Nu contează cum erau înainte, important este că acum, neavând o identitate clară a grupului lor, cineva a venit şi le-a trasat-o: leneşi şi gălăgioşi. Şi vor urma acest tipar probabil până când un pedagog va începe să construiască o identitate pozitivă datorită aşteptărilor sale ridicate.

Este o teorie simplă, banală chiar, dar care de cele mai multe ori funcţionează. În cazul copiilor de grădiniţă sunt foarte sigură că efectele ei sunt mult mai evidente. Copilaşii sunt asemeni unui burete care absoarbe fără oprire, informaţie bună şi informaţie proastă. Sursa acestor informaţii sunt adulţii – cei care din punctul de vedere al unui copil ştiu totul şi au mereu dreptate.

Ca profesor de engleză la gradiniţă ce ar trebui să spun copiilor ca să aibă rezultate mai bune? Că se descurcă bine, că învaţă repede, că pronunţă corect, că sunt deştepţi, cuminţi, atenţi etc. Contează dacă ei chiar sunt aşa? Nu. În timp vor deveni, mai mult sau mai puţin.

Dragi profesori, vă rog să nu uităm că noi suntem cei care ţinem sforile educaţiei unui copil. Nu contează contribuţia părintelui sau a altor persoane. Noi suntem investiţi cu funcţia de educator şi trebuie să valorificăm la maximum potenţialul unui copil, asumându-ne toată responsabilitatea care vine cu această funcţie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s