The Seasons (1)


Lecţia despre sezoane este una complexă, care nu se rezumă doar la cele 4 sezoane, ci are rolul de a introduce copiii în universul timpului. Astfel, ei vor învăţa să perceapă timpul, făcând legătura între an, sezoane, luni, săptămâni, zile, ore minute şi secunde.  Şi, totodată, trebuie să poată recunoaşte caracteristicile sezoanelor, să facă legătura cu ce au învăţat în lecţiile anterioare despre vreme, îmbrăăminte etc.

Ca să nu ameţim copiii cu atâtea noţiuni, va trebui să îi introducem pentru început într-un cadru general, urmând ca apoi să intrăm în detalii.

Astfel, propun ca prima lecţie să aibă o parte introductivă despre timp.

1. Aflăm ce ştiu copiii despre timp

2. În funcţie de asta le explicăm cum este structurat un an: sezoane, luni, săptămâni, zile – seasons, months, weeks, days

Partea a doua va fi despre sezoane.

1. Ce ştiu copiii despre sezoane

2. Le explicăm cum se formează sezoanele. Puteţi să accesaţi acest site, unde veţi găsi explicaţii simple, potrivite pentru copii: www.historyforkids.org/scienceforkids/physics/weather/seasons.htm

3. În timpul care ne-a rămas, vom realiza o introducere privind sezoanele. Mai jos voi ataşa câteva materiale.

Exemple de prezentare a sezoanelor:

 

 

Cântece despre sezoane:

 

 

Worksheets:All-4-seasons-worksheet, Seasons-booklet

Vă ataşez şi un plan al lecţiei pe care l-am găsit şi mi se pare foarte bun:K_WeathertheSeasons

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s