Restart în Educaţie. Se poate?


DA, SE POATE!!!

www.restartedu.ro

 

Shut Down şi apoi Restart. Asta am făcut toţi cei care ne-am strâns la Imaginarium weekend-ul care a trecut. A fost un eveniment memorabil, plin de elan şi emoţie, organizat de Romanian-AmericanFoundation, TechSoupRomânia și CROS.  Dintre numele importante de acolo pot să îi amintesc pe Traian Brumă, Leonard Turton – profesor la şcoala democratică Summerhill, Graham Attwell sau Fred Garnett.

Am fost conduşi într-o poveste cu spiriduşi, oracole, zâne, balauri şi toate cele. Noi, în jur de 70 de personaje, trebuia să trecem 4 probe de foc, îndrumaţi de mentori, oracole şi spiriduşi. Am fost organizaţi în ehipe şi am început călătoria.

Aşa au trecut două zile, ne-am jucat de-a revoluţionarii educaţiei şi ne-a plăcut. Au fost persoane aproape de toate vârstele, cu mai mult sau mai puţină experienţă în educaţie, deschişi, plini de imaginaţie, inteligenţi, curioşi şi curajoşi. La sfârşit, a venit şi rezultatul: 20 de proiecte educaţionale care, dacă ar fi implementate, ne-ar propulsa puternic în competiţia şolilor europene. Aceste proiecte vor intra în cursa de 5000 de euro, cu consultanţă IT  inclusă. Sună bine, nu-i aşa? Şi realizabil.  Vestea bună este că mai aveţi aproximativ o lună la dispoziţie în care puteţi înscrie proiecte, aşa că, treceţi la treaba!

Dintre proiectele propuse de echipa mea, a fost aleasă şi platforma despre educaţia sexuală pentru adolescenţi: Flori, Fete şi Băieţi. Educaţie Sexuală pentru Adolescenţi. Sunt implicată direct în acest proiect şi voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a-l realiza. Scopul acestei platforme este de a furniza informaţii complete, pe înţelesul tinerilor, prezentate într-un mod atractiv şi haios. Astfel vrem să convingem părinţii şi profesorii că educaţia sexuală se poate preda armonios, fără să implice un caracter imoral şi, în final să fie introdusă şi în şcoli.” Cred cu tărie că numărul sufocant de avorturi şi boli cu transmisie sexuală sunt consecinţa lipsei de informaţie corectă, prejudecăţii, neimplicării şi nepăsarii. Cu siguranţă că informarea şi schimbarea atitudinii faţă de sexualitate poate modifica aceste statistici. Dacă şi voi vă doriţi acest lucru, puteţi vota proiectul pe www.restartedu.ro.

În încheiere, aş vrea să amintesc faptul că proiecte penrtru copiii de grăiniţă nu prea au fost, dar mai este încă timp. Probabil că multe dintre voi întâmpinaţi o mulţime de probleme la grădi şi aveţi muuuulte idei despre cum s-ar putea îmbunătăţi mediul didactic de acolo. Eu vă propun să îmi spuneţi ce probleme sunt şi cum ar putea fi schimbate şi împreună să înscriem câteva proiecte în competiţie. Nu contează foarte mult dacă vor câştiga sau nu, este important să dăm formă dorinţei noastre de a schimba ceva şi în final vă promit că vor fi rezultate. Eu voi începe cu primul comentariu şi apoi vă aştept pe voi.

Let’s be restarters!

 

 

 

 

6 gânduri despre “Restart în Educaţie. Se poate?

  1. Una dintre cele mai enervante şi frustrante chestii de care m-am lovit a fost lipsa de materiale şi tehnologie.
    Ar mai fi şi faptul că profesorii de opţional nu sunt neapărat luaţi din mediul didactic şi sunt puşi în faţa copiilor. Pentru ei ar trebui un curs special sau cel puţin o persoană care să îi asiste timp e o săptămână.

  2. Asa este!Eu materialele mi le confectionez singura.( jetoanele, fisele, etc) pentru ca nu prea am de unde sa le iau.Iar la gradi, fara ( muuult) material didactic nu te poti prezenta!De aceea ma bucura existenta acestui blog!

  3. Ai perfecta dreptate Alina.
    Eu as vrea sa vorbim si despre metodele de predare care nu stiu daca sunt eficiente. Pe tine si restul cititoarelor de pe blog v-ar ajuta un mic ghid in care sa gasiti diferite metode de predare a limbilor straine la gradi?
    Pe mine stiu ca m-ar fi ajutat enorm de mult.

    • Eu am norocul sa fiu si educatoare si „teacher”, asa ca metodele de predare, de captare a atentiei a copiilor, etc nu-mi sunt straine deloc.In plus, imi place la nebunie sa predau (si) engleza copiilor.Cu materialele mi-a fost mai greu la inceput.Nu gaseam carti, jetoane, materiale didactice in general, asa ca a trebuit sa le fac singura.Ma ajuta foarte mult ca am calculator in fiecare clasa( daca as avea si internet, ar fi si mai bine), dar ma descurc si asa.

  4. Ar fi o idee foarte buna cursul special pt profesorii de optionale. Eu predau la o grady engleza ca optional dar nu am o calificare anume in acest sens, in afara de faptul ca am absolvit liceul pedagogic si am facultatea in curs.

  5. ANM, sunt mulți profesori de opțional în situația ta. Cei mai norocoși lucrează cu educatoare care îi ajuta, îi sfătuiesc, le fac mai ușoară adaptarea, dar există și cazuri mai puțin norocoase. Astfel, pe lângă faptul că educatoarea nu colaborează cu profesorul pentru a-i ușura munca, uneori face tot posibilul să îl încurce.

    Voi în ce situație vă aflați și cum ați reușit să vă descurcați pentru a putea face lecții frumoase, creative și eficiente?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s