Măscăriciul clasei


Așa cum spuneam ieri, am plecat în căutarea mascotei ideale pentru cursul de engleză. Doar că nu m-am oprit la una, așa cum era de așteptat, ci am gasit mai muuulte. Toate drăguțe, coafate și colorate.

Prima propunere sunt cei doi clovni, de la Ikea. Un clovn îi va învăța lucruri noi pe copii, îi va lăuda atunci când răspund corect, iar celălalt îi va dojeni atunci când sunt obrăznicuți. Evident că vor avea nevoie și de un nume. Părerea mea e că cele mai năstrușnice nume le vor găsi copiii, așa că puneți-le imaginația la lucru.

Avantajul acestor mascote este că pot fi puse pe mână, astfel vor prinde viață și se vor face mai ușor îndrăgite de copii.

A doua alegere sunt aceste girafe absolut adorabile pe care le vreau și eu, chiar dacă am vârsta tuturor copiilor din clasă la un loc❤.

Puteți alege câteva, care să îndeplinească anumite roluri, ca mai sus. Astfel ei vor reuși să facă diferența dintre învățat și disciplină. Un copil care nu este cuminte și este admonestat mereu, dar are rezultate bune la oră, va înțelege că motivele pentru care este certat țin de comportament și nu de activitatea sa. În acest mod puteți evita situația în care respectivul copil va avea repulsie față de ora de engleză. O mascotă îl va lăuda pentru rezultatele bune și alta îl va certa când nu este cuminte.

A treia alegere ar fi un personaj Disney. Oricare, important este ca ei să îl iubească.

Eu sunt tare, tare curioasă să aflu ce mascote aveți voi la ore și pe care ați aege-o dintre cele propuse de mine. Mai sunt curioasă și cum aplicați voi aceasă metodă și dacă aveți rezultate cu ea:).

Have a great weekend! :*

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s